Vremea în Poiana Micului

Obecny:

POIANA NOASTRĂ

Migrațiile în căutarea unei vieți mai bune reprezintă fundamentul istoriei Bucovinei. Tocmai în acest mod a luat naștere diversitatea bucovineană. La aceasta contribuie și migrațiile poloneze, în special cele ale muntenilor din Czadec care din sec. XVI și până la jumătatea sec. XX au trasat un mare cerc migrator, cum scria cunoscutul cercetător al istoriei muntenilor, Marian Gotkiewicz. Căci așa poate fi numită migrația muntenilor, între aceștia și a locuitorilor satului Poiana Micului (Pojana Mikuli), de când, ca fugari din Silezia și Małopolska, au ajuns în împrejurimile regiunii Czadec, iar apoi, la confluența sec. XVIII și XIX, au pornit după după pâine în Bucovina austriacă, ajungând în 1803 la Cernăuți și în împrejurimile acestuia.
Unul din satele în care s-au așezat atunci a fost Stara Huta. În anul 1942, 40 de familii de munteni din Stara Huta au întemeiat, împreună cu nemții proveniți de pe teritoriul ceh, un sat nou, Poiana Micului (denumirea vine de la proprietarul român al acelui pământ, care era mic de statură).
Din 1834 exista deja Solonețu Nou (muntenii din Hliboca), iar din 1835 Pleșa (muntenii din Caliceanca lângă Cernăuți, Stara Huta, Tereblecea).
În anii 1895-1896, câteva zeci de familii de munteni din Poiana au emigrat în Bosnia, de unde, în anii 1923-1924, o parte dintre ei au emigrat în Brazilia.
În anul 1940, la ordinul autorităților celui de al III-lea Reich, locuitorii de origine nemțească, au părăsit Poiana. Au rămas 930 de persoane. Pe fronturile celui de-al doilea război mondial au pierit 20 dintre ei.
În mai 1944, după incendierea Poienii, 87 de familii (419 persoane) s-au strămutat în nord, la cunoștințe și rude din Tereblecea.
(Maksymilian Juraszek și Krzysztof Nowak, Ultima migrațiune a celor din Poiana, în Polonus nr. 8, ediție specială, p. 16 )

Există multe versiuni privitoare la motivele acestei acțiuni. Se pare că locuitorii urmau să fie uciși sau arși, dar, datorită intervenției ofițerilor armatei române, populația a fost salvată de la soarta pregătită de armata germană. O parte din locuitorii Poienii s-au întors în sat în ianuarie 1945, după mutarea liniei frontului spre apus. Oamenii, întâmpinați doar de ruine, au început să construiască colibe, în care au supraviețuit acelei ierni tragice. Mulți au murit din cauza tifosului, răcelii și altor boli. Mureau, mai ales, copiii. Și datorită acestei situații a început reîntoarcerea în Polonia. În noiembrie 1946 au plecat 77 persoane. În 2 martie 1947 au plecat 155 persoane. În 26 iunie 1947 au plecat 127 persoane. În al patrulea și ultimul transport au plecat 63 persoane. În Cehoslovacia a plecat un singur transport în aprilie 1947, aproximativ 68 de familii.
În ciuda acestor plecări, viața în Poiana își continua cursul. Oamenii se ajutau reciproc în riricare de case noi. A fost construită școala nouă cu etaj, s-a înființat consiliul comunal, un centru de sănătate, o prăvălie, vechea biserică a fost reparată.
Autoritățile comuniste își vedeau de ale lor, dar populația Poienii era prea călită casă se supună. În ciuda propagandei antibisericești, oamenii se adunau la biserică, copiii învățau și vorbeau limba polonă.
După război,în anii 1950-1960 preotul Iosif Tălmăcel a fost paroh. Nu vorbea polona, dar după un timp a învățat să vorbească cu noi ca noi. La Poiana venea apoi preotul Szurgot, paroh și apoi decan de Gura Humorului, care ținea predica în limba plonă.
Dintre toți preoții, cel mai mult a fost paroh pr. Cazimir Cotolevici, înlocuit în 2003 de către preoții formați în Polonia: mai întâi pr. Marius Bucevschi, apoi în 2005 pr. Alfons Zelionca. Din 2006 paroh este pr. Gabriel Bucur care cu tragere de inimă învață polona.
În anii 1990 câteva persoane au plecat și s-au stabilit în Polonia, câteva în Germania; doi băieți au devenit preoți, iar câteva fete au decis să intre în viața monahală.
Dar cum este acum? Bine. În Poiana, spre deosebire de alte sate din Bucovina, se nasc mulți copii, fapt pentru care, încă mulți ani, vom aici noi și urmașii noștri. Pentru ei a luat ființă o nouă grădiniță. În acest an a început și construcția noii școli, adaptată la nevoile copiilor, cu sprijinul autorităților din Polonia. De asemenea s-a terminat construcția noii Case Polone (Dom Polski) pe locul vechiului Cămin Cultural. Aici activează ansamblul folcloric Mała Pojana.
(Jozif Iriszek, Poiana Noastră, în Polonus nr. 8, ediție specială, p. 11-13)

by Perplex!